Fonduri pentru modernizarea infrastructurii comunei Bujoreni

Primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a semnat ieri, 3 decembrie 2024, contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare drumuri locale și construire poduri” cu o valoare de 20 de milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul include modernizarea a 20 km de drumuri locale și construcția a două poduri peste pârâurile Muereasca și Valea Bujorencii.

„Este un proiect mult așteptat de locuitorii comunei noastre. În continuare, vom depune toate eforturile pentru a îmbunătăți infrastructura și a atrage noi fonduri pentru dezvoltarea locală”, a declarat primarul Gîngu.

Lucrările vor începe în 2025, după finalizarea rețelei de gaze, iar Primăria Bujoreni lucrează deja la un alt proiect pentru asfaltarea drumurilor, finanțat prin fonduri europene.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *