Demersuri pentru punerea în funcțiune a rețelei de gaze în comuna Bujoreni

Primăria Bujoreni, condusă de Gheorghe Gîngu, face demersuri pentru punerea în funcțiune a rețelei de gaze naturale și finalizarea celor 1.628 de branșamente la gospodării.

„Avem discuții cu Distrigaz pentru a finaliza până în decembrie lucrările. În 2026, toate cele șapte sate din comună ar trebui să aibă gaze naturale”, a declarat primarul Gângu.

Rețeaua, care însumează peste 29 km de conducte, a fost realizată prin programul Anghel Saligny.

Bujoreniul se află pe locul 7 în județ la venituri proprii – 5,78 milioane lei, aproape dublu față de anul trecut – devenind independent financiar. Extinderea rețelei de gaze va stimula dezvoltarea locală și confortul locuitorilor, într-o comună aflată în plină expansiune demografică și economică.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *