A fost semnat contractul de execuție pentru Pădurea-Parc din Călimănești – o nouă zonă de agrement prinde contur

Vineri, 6 iunie 2025, primarul orașului Călimănești, Dr. Florinel Constantinescu, a semnat contractul de execuție pentru proiectul “Reconversia și reutilizarea terenului cu vegetație forestieră din Zona Hotelului Central – Călimănești și transformarea acestuia în Pădure-Parc – Zonă de agrement și recreere”, care va transforma 20 de hectare de pădure urbană din zona Hotelului Central într-un spațiu modern .
Valoarea contractului este de 14,4 milioane lei (fără TVA), iar lucrările vor dura 10 luni de la ordinul de începere. Investiția este finanțată prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027, având o valoare totală de 23,4 milioane lei.
Ce include proiectul:
- 97% din suprafață rămâne spațiu verde modernizat
- Alei pietonale, piste de biciclete, podețe, locuri de joacă, foișoare, zone fitness
- Construcții tematice inspirate din povești (Scufița Roșie, Rapunzel, Pinocchio, Harap Alb etc.)
- Sculpturi decorative și personaje din basme
- Internet Wi-Fi, iluminat eficient, sistem de supraveghere video
- Mobilier urban, cișmele, coșuri de gunoi și grupuri sanitare
Parcul va fi accesibil direct din E81 (Calea lui Traian) și va deveni un nou punct de atracție pentru localnici și turiști, combinând natura cu magia poveștilor.