Acces mai ușor la obiectivele turistice din Vaideeni pentru turiști
Primăria Vaideeni a depus mai multe cereri în vederea obținerii de fonduri pentru realizarea mai multor proiecte de interes local. Două dintre ele au fost și aprobate, comuna urmează astfel să primească o sumă în valoare de aproximativ 14,5 milioane de lei.
După spusele primarului, banii vor fi folosiți pentru asfaltarea și modernizarea mai multor drumuri din satele localității Vaideeni.
Toate proiectele pe care Achim Daniel Băluță, primarul localității Vaideeni, vrea să le implementeze sunt foarte importante pentru dezvoltarea și bunăstarea comunității, dar odată cu modernizarea infrastructurii rutiere comuna va deveni mult mai ofertantă pentru turişti. Proiectele legate de infrastructură ce au fost aprobate recent nu acoperă însă întreaga localitate, iar pentru a asfalta și ce a mai rămas, edilul va căuta o altă sursă de finanțare.
Principala atenţie va fi îndreptată către drumul comunal 137, care se întinde pe o lungime de
aproximativ 5 kilometri. În cadrul acestui proiect vor fi realizate inclusiv podurile şi podețele de acces spre gospodării, dar şi rigolele pe ambele sensuri.