Acțiune de ecologizare în Bujoreni
În Bujoreni, la Muzeul Satului, Valea cu Apă, Bradului și Valea Seacă au avut loc o serie de acțiuni inedite de ecologizare. La curățarea zonelor cu pricina au participat voluntari de toate vârstele, mici și mari. Au participat chiar și angajați ai primăriei, dar și consilieri locali.
Zonele curățate arată acum foarte bine! Toți cei care au participat la acțiunea de ecologizare își doresc ca lucrurile să rămână așa.
De altfel, primarul le mulțumește tuturor celor care au participat. Iată ce a transmis Gheorghe Gîngu, primarul localității Bujoreni: „Mulțumesc tuturor participanților la această acțiune de ecologizare organizată la Bujoreni-Muzeul Satului, Valea cu Apă, Bradului, Valea Seacă.
Voluntari mici și mari, angajați ai Primăriei, consilieri locali din Bujoreni participanți, multă sănătate și putere de muncă pentru a continua astfel de acțiuni civice iar celor certați cu bunul simț îi rugăm să își descopere simtul civic și să respectăm natura si pe noi ceilalți. Mulțumim! Doamne ajută!”