Bilanţ 2021 la Centrul medical de Permanenţă din Ostroveni

La finalul anului 2021 – încă un an plin de provocări în domeniul asigurării sănătăţii cetăţenilor – Centrul de Permanenţă din Ostroveni a făcut bilanţul activităţii sale.

Astfel, structura găzduită la parterul fostului internat al Liceului ”Ferdinand I” de pe Aleea Teilor din Ostroveni a acordat asistenţă în 4373 de cazuri, 1621 de consultaţii fiind acordate în zilele lucrătoare – respectiv în turele de noapte dintre orele 20.00 – 8.00, iar 2752 de consultaţii au fost înregistrate în week-end-uri, adică de vinerea, de la ora 20.00, până lunea dimineaţa, la ora 8.00, precum şi pe parcursul zilelor libere aferente sărbătorilor legale. În consecinţa acestor consultaţii, au fost aplicate 2887 de tratamente, s-au emis 104 bilete de trimitere, s-au întocmit 68 de scrisori medicale şi a fost solicitată ambulanţa în 7 situaţii.

Prin comparaţie, în anul 2020 centrul din Ostroveni a fost solicitat în 4810 situaţii. În cadrul Centrului de Permanentă din Ostroveni activează în prezent 8 medici şi 8 asistenţi medicali, iar instituţia a fost inaugurată în luna octombrie 2019, în urma unei iniţiative a Primăriei Municipiului şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *