Comuna Orlești are rețele de apă și canalizare în toată localitatea, după finalizarea lucrărilor din Scăioși și Aurești
Comuna Orlești se numără printre cele mai moderne localități rurale din județul Vâlcea, beneficiind astăzi de toate utilitățile esențiale: apă, canalizare, gaze, drumuri asfaltate, iluminat public modern și instituții reabilitate.
Recent, au fost finalizate lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare în satele Scăioși și Aurești, ultimele zone ale comunei unde aceste servicii lipseau. „Prioritatea a fost ca întreaga localitate să se dezvolte unitar, fără diferențe de confort între sate. Astăzi putem spune că Orleștiul are infrastructura completă”, a declarat primarul Constantin Cîrstina.
Orleștiul, localitate cu o dispunere geografică privilegiată între Olt și dealurile viilor, se prezintă astăzi ca un adevărat sat european, cu un centru civic modern, bulevard, trotuare și o economie locală dinamică.
Finalizarea acestor proiecte consolidează poziția comunei ca una dintre cele mai avansate din zona rurală a Vâlcii, oferind locuitorilor standarde ridicate de confort și perspective clare pentru viitor.
