Comuna Stoenești se pregătește de sărbătoare: Duminică, 13 iulie 2025, ediția a IX-a „Pe fir de borangic
Comuna Stoenești îmbracă straie de sărbătoare! Duminică, 13 iulie 2025, locuitorii comunei, dar și oaspeți din împrejurimi, sunt așteptați în centrul localității pentru a sărbători împreună cea de-a noua ediție a evenimentului „Pe fir de borangic”.
Sărbătoarea, devenită deja tradiție, adună anual sute de oameni în jurul muzicii, bunei dispoziții și gusturilor locale. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Stoenești și marchează o zi specială pentru comunitate, o zi în care voia bună este garantată.
„Toți cetățenii, și nu numai, sunt invitați la Ziua Comunei. Duminică, 13 iulie, organizăm sărbătoarea Pe fir de borangic. Vom avea artiști mari, muzică pentru toate vârstele și un spectacol frumos, ca în fiecare an”, a declarat primarul comunei, Gheorghe Dumbravă.
Pe scena special amenajată în centrul localității vor urca nume mari ale muzicii populare și de petrecere: Emilia Ghinescu, Cristian Bănățeanu, Violeta Constantin, Lorena Potârcă, Alin Milică și Reyna Vox. Atmosfera va fi completată de momentele de umor ale îndrăgiților Romică Țociu și Cornel Palade, care promit să aducă zâmbete și voie bună celor prezenți.
Iar seara se va încheia spectaculos, cu un foc de artificii care va lumina cerul Stoeneștiului, marcând finalul unei zile de neuitat.
