Cum împarte primăria Scundu bugetul pe 2023 şi care sunt priorităţile

comuna Scundu

Pentru anul 2023, comuna Scundu nu are un buget extraordinar de mare, însă planurile ce privesc dezvoltarea și modernizarea localității sunt numeroase. Până la acest moment, au fost deja stabilite proiectele ce vor fi desfășurate în anul ce tocmai a început. Pe lângă lucrările de modernizare, bani au fost alocați și în ceea ce privește învățământul și evenimentele în comunitate.

Printre proiectele ce urmează a fi implementate se numără: modernizarea iluminatului public, montarea unor stații electrice de încărcare pentru mașini, dotarea parcului auto cu utilaje, reabilitarea unor drumuri agricole și multe alte astfel de proiecte.

Cererile pentru finanțări au fost depuse. Autoritățile așteaptă acum un răspuns pozitiv și finanțările propriu-zise.

Fiecare proiect are propria sa însemnătate pentru cetățenii comunei Scundu. Implementarea acestora va aduce cu siguranță un plus de confort la nivelul lor de trai, dar mai ales, la aspectul general al întregii comune. Implementând aceste proiecte, comuna Scundu se va număra cu siguranță printre localitățile performante ale judeţului Vâlcea şi nu numai.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *