Finanțări importante pentru comuna Stoenești, Vâlcea
La începutul anului 2023, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației – Cseke Attila a semnat 20 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiții „Anghel Saligny”. Toate aceste proiecte se ridică la o valoare totală de 228.599.361,20 lei, fiind destinate pentru 20 de unităţi administrativ- teritoriale.
Contractele semnate vizează reabilitarea și modernizarea unor străzi şi drumuri de interes local, construirea de poduri, înfiinţarea unor rețele de canalizare și construirea unor branşamente la rețelele de canalizare existente. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se ridică la 279, în valoare totală de 2.846.803.439,87 de lei.
Printre aceste numeroase contracte se numără și cel depus de Gheorghe Dumbravă, primarul comunei vâlcene Stoenești. Proiectul acestuia are o valoare de 14,5 milioane de lei și vizează asfaltarea drumurilor sătești din Stoenești pe o lungime totală de 11,1 kilometri.
Proiectul este cu siguranță un pas important în dezvoltarea comunei din punct de vedere al infrastructurii. Și cu siguranță va aduce cu sine o mulțime de beneficii, atât autorităților cât și cetățenilor.