Lucrări de reabilitare şi modernizare gospodărie de apă în Şuşani
În comuna Șușani din județul Vâlcea, lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a gospodăriei de apă au început conform planului stabilit! În această perioadă, echipa de muncitori şi-a îndreptat atenţia asupra mai multor zone din comună. Aceștia au efectuat lucrări la gospodăria de apă, pe strada Adacale pentru extinderea conductei de apă și la conectarea apometrelor, precum și pe strada Morii pentru montarea și conectarea apometrelor.
Semnarea acestui contract a fost o veste bună pentru toți locuitorii comunei Șușani, deoarece aceștia vor beneficia în curând de un sistem modern de alimentare cu apă. Această inițiativă a fost salutată cu entuziasm de Partidul Național Liberal din Șușani, iar primarul Tudor Constantin Daniel s-a asigurat că toate măsurile necesare au fost luate pentru a finaliza proiectul cu succes.