Modernizarea infrastructurii din Șușani avansează, dar proiectul de canalizare rămâne blocat din lipsa finanțării

comuna Șușani

Comuna Șușani continuă procesul de modernizare a infrastructurii, însă se confruntă cu provocări în ceea ce privește realizarea rețelei de canalizare.

Unul dintre proiectele aproape de finalizare este cel pentru modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă, realizat în proporție de 90% datorită finanțării obținute prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. „În cel mult o lună, lucrările vor fi complet finalizate, iar sistemul va deveni funcțional,” a precizat primarul. Administrarea acestui sistem va fi asigurată de o societate subordonată Consiliului Local, pentru a menține un control direct asupra furnizării apei potabile în comună.

În paralel, lucrările de asfaltare a drumurilor locale, parte din cel de-al doilea proiect finanțat prin același program, sunt realizate în proporție de 50%. După finalizarea asfaltării celor 5,4 kilometri de drumuri, primăria va începe și modernizarea rigolelor pentru drenajul corespunzător al apei pluviale.

Cu toate acestea, problema majoră a comunei Șușani rămâne lipsa unei rețele de canalizare, un proiect esențial care a fost blocat din lipsă de finanțare. Primarul Constantin Daniel Tudor și-a exprimat dezamăgirea că, deși comuna fusese inițial inclusă în master planul județean pentru apă și canalizare, a fost exclusă anul trecut, exact în momentul în care s-au închis sursele de finanțare. „Ne-am bazat pe acest proiect și după 12 ani de așteptare am fost excluși, fără o explicație clară,” a declarat primarul.

Deși primăria a încercat să obțină finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu, până acum fără succes, primarul a precizat că proiectul va fi redepus odată cu deschiderea unei noi axe de finanțare. „Este o situație dificilă, dar sperăm ca lucrurile să se schimbe și să putem realiza și rețeaua de canalizare în viitorul apropiat,” a adăugat el.

În ciuda acestei provocări, primăria comunei Șușani continuă să investească în modernizarea infrastructurii locale, cu proiecte ce vizează asigurarea apei potabile și modernizarea drumurilor.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *