Primăria Râmnicului a finalizat etapa de debut a campaniei de acordare a ajutoarelor şi suplimentelor pentru încălzirea locuinţelor

Începând cu data de 12 octombrie 2021, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a demarat campania de acordare a subvenţiilor pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece noiembrie 2021 – martie 2022, respectiv pentru consumatorii vulnerabili utilizatori de energie termică furnizată în sistem centralizat, deţinători de sisteme de încălzire cu gaze naturale, proprietari de locuinţe care au optat pentru utilizarea energiei electrice sau care se încălzesc utilizând lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.

În cadrul acţiunii şi ca urmare a încadrării în condiţiile legale (venituri sub plafonul stabilit, dovedirea calităţii de titular, nedeţinerea de bunuri care ar conduce la excluderea dreptului la ajutor etc.), au fost aprobate 1.627 forme de sprijin, cele mai multe, peste 80%, destinate abonaţilor sistemului centralizat de încălzire; suma estimată că va compensa cheltuielile cu încălzirea a tuturor beneficiarilor din municipiu este de aproximativ 300.000 lei, provenită de la bugetul central.

Pe lângă aceste ajutoare şi tot în baza Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a HG nr. 1073/2021 privind Normele metodologice de aplicare a acestei legi, D.A.S. a mai gestionat şi acordarea suplimentului pentru energie pentru 3.998 de râmniceni, suma totală estimată alocată acestei forme de sprijin fiind de aproape 70.000 lei lunar. În lunile următoare de iarnă, Municipalitatea va monitoriza eventualele modificări apărute în structura veniturilor beneficiarilor actuali şi va primi, totodată, cereri din partea celor care au dreptul la aceste ajutoare, dar care nu l-au solicitat până în prezent.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *