Proiectul de Lege privind recunoaşterea cabinetelor medicale de medicină de familie drept unităţi sanitare de utilitate publică, a fost adoptat

Proiectul de Lege

În data de 4 octombrie 2023, în Camera Deputaților, a fost adoptat cu unanimitate de voturi un proiect de lege cu privire la recunoaşterea cabinetelor de medicină de familie ca unităţi sanitare de utilitate publică. Această modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății reprezintă un pas important pentru asigurarea unui cadru legal prin care administrațiile publice locale pot pune la dispoziție, gratuit, spații aflate în proprietate publică sau în domeniul public, pentru cabinetele de medicină de familie.

Asistența medicală primară oferită de medicii de familie este caracterizată prin orientarea către individ, familie și comunitate. Prin urmare, comunitatea trebuie să dispună de instrumente legislative adecvate, prin intermediul autorităților administrației publice locale, pentru a decide tipurile de facilităţi pe care le pot oferi cabinetelor de medicină de familie. De asemenea, s-a stabilit că punctele secundare de lucru ale cabinetelor de medicină de familie pot, de asemenea, să primească statutul de utilitate publică.

Acordarea statutului de “unitate sanitară de utilitate publică” se va face la cerere iar cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru, cu condiția ca solicitantul să asigure un program fracționat de cel puţin 10 ore pe săptămână în norma sa de bază sau peste aceasta. Punctele de lucru pot, de asemenea, să solicite statutul de utilitate publică în mod independent.

Laurențiu Cazan,
Deputat PNL de Vâlcea

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *