Sfinţirea capelei mortuare de la Parohia Malaia
În data de 18 iunie 2022, în comuna vâlceană Malaia a avut loc un eveniment religios deosebit la care a luat parte şi primarul comunei, Gheorghe Dinculescu. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a deplasat în comuna Malaia pentru a oficia o slujbă de sfinţire a capelei mortuare de la Parohia Malaia din Protoieria Călimăneşti.
Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte a ţinut să transmită câteva gânduri credincioşilor prezenţi la eveniment şi nu numai: „Rugăciunea este expresia profundă a iubirii față de Dumnezeu și față de semeni. Prin rugăciunile pentru cei răposați cerem Preamilostivului Dumnezeu să rânduiască sufletele celor care au adormit în nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice împreună cu drepţii, însă aducem și o frumoasă mărturisire a credinţei în Înviere şi viaţa veşnică, pentru că Hristos înviind din mormânt, „ca dintr-o cămară, a strălucit” și „pogorându-Se în cele mai de jos ale pământului a sfărâmat încuietorile cele veşnice care ţineau pe cei legaţi din veac.”
Prin construirea capelei mortuare și solemnitatea slujbelor săvârșite se vădește cât de mare este prețuirea comunității pentru cei adormiți în Domnul”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.