Spitalul Mihăești – dotare cu echipamente și aparatură medicală din fonduri europene
Consiliul Județean Vâlcea a investit în Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Mihăești peste 2,6 milioane de lei. Banii necesari acestei investiţii deosebit de importante pentru judeţul Vâlcea, şi nu numai, au fost atraşi din fonduri europene. Scopul investiției este de a ajuta spitalul să facă față mai uşor crizei sanitare generată de virusul COVID-19.
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a afirmat următoarele: “Suntem aproape de final cu acest proiect care a presupus, pe lângă dotarea cu echipamente și aparatură medicală, și crearea unor spații de triaj, izolare, diagnostic și tratament pentru pacienții suspecți de infecție cu virusul SARS-CoV-2.
Cu excepția aparatului de radiologie, pentru care așteptăm un ultim aviz, și a unui autoclav, pentru achiziționarea căruia s-a reluat licitația, cealaltă aparatură medicală a fost livrată și este funcțională.
Anul trecut, am investit în spitalele din județ peste 5 milioane de euro, pentru a crea condiții optime în spitale, iar la Mihăești, avem în prezent echipamente și aparatură medicală nouă, un spital modular, dar și alte planuri de investiții.
Ne propunem să construim aici o clădire administrativă, dar avem și un proiect pentru atragerea de fonduri europene, în vederea construirii unei noi clădiri de spital, cu o capacitate de 120 de paturi.”