Terminal de plată a obligaţiilor către bugetul local amplasat la Shopping City Râmnicu Vâlcea

Relocat pe culoarul principal din Râmnicu Vâlcea Shopping City, într-un amplasament mult mai accesibil, terminalul de plată a impozitelor şi taxelor locale a devenit operaţional începând cu data de 1 aprilie. Echipamentul a fost achiziţionat în cadrul proiectului cu finanţare europeană ”Servicii informatice integrate pentru simplificarea procedurilor on-line şi reducerea birocraţiei la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea”, iar pe lângă plata cu cardul a sumelor datorate bugetului local, a taxelor sau a amenzilor, prin intermediul său se pot face cereri pentru eliberarea certificatelor de atestare fiscală (pentru persoane fizice sau juridice) şi pentru radierea vehiculelor înregistrate la persoanele fizice sau juridice sau se pot face sesizări şi reclamaţii. Terminalul are posibilitatea de scanare a cărţilor de identitate printr-o fantă specială, precum şi a altor acte necesare eliberării documentelor solicitate.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *