Comuna Stoenești are nevoie de o finanțare în valoare de 800.000 lei!
În urma inundațiilor din această vară, în comuna Stoenești s-au constatat numeroase pagube. Mai exact, un drum comunal, sistemul de apă și cel de canalizare au fost distruse. Valoarea totală a pagubelor este estimată la aproximativ 800.000 lei. Primarul comunei, Gheorghe Dumbravă, speră să primească acești bani de la guvern. Iată ce a declarat acesta:
“A fost luat drumul efectiv cu totul, și din canalizarea de apă și canal de pe acest tronson nu a mai rămas nimic. Ma uitam la drum cum pleca pe apă la vale. De aceste lucruri s-au ocupat cei de la Apele Române. […] Am cerut doar 600.000 de lei pentru un drum care a fost afectat foarte rău, și 200.000 pentru canalizare despre care discutam, acolo unde a fost distrus totul”.
La acest moment, Primăria Comunei Stoenești nu are bani să remedieze efectele calamităților. Administrația locală se confruntă cu mari probleme financiare.
Edilul a mai transmis și: “Nu am niciun leu! Deci primăria Stoenești, la momentul de față, are o mulțime de facturi, și tot vin mereu altele noi, pe care nu avem cum să le achităm.”
Edilul susține că s-a ajuns în această situație din cauza faptului că a primit bani foarte puțini de la stat, fiind pe ultimul loc în acest clasament, cu toate că localitatea este una foarte mare.