Implementarea Programului „Anghel Saligny” în județul Vâlcea
În data de 30 ianuarie 2024, la Ministerul Dezvoltării, s-au semnat 35 de noi contracte de finanțare pentru 28 de județe, care vizează investiții pentru modernizarea unor drumuri de interes local, pentru înființarea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, precum și pentru alte obiective ale comunităților locale. Valoarea finanțărilor deschise este în valoare de 481.322.870,98 de lei.
La fel ca în anterioarele deschideri de finanțări și printre cele aprobate de către Ministrul liberal, Adrian Ioan Veştea, se află un important proiect vâlcean susținut de primarul liberal Ion Bociog pentru localitatea Măldărești. Este vorba de 4.586.317,44 de lei pentru asfaltarea și modernizarea drumurilor comunale.
Prin deschiderea acestei finanțări, primarul liberal Ion Bociog va implementa un nou proiect de dezvoltare locală, iar cetățenii se vor bucura de creșterea gradului de siguranță şi de confortul utilizării acestor facilități. Astfel, va fi valorificat potențialul economic și odată cu acesta creșterea nivelului de trai.
Conducerea Filialei PNL VÂLCEA, reprezentanții liberali ai cetățenilor în Parlament și în guvern, așa cum au făcut-o și în trecut, sprijină pe deplin proiectele primarilor liberali. „Ca președinte al PNL Vâlcea, vreau să-i asigur pe aleșii noștri că și în viitor vor găsi în conducerea Filialei, în mine personal, un sprijin de nădejde în eforturile noastre comune făcute pentru creșterea nivelului de trai al concetățenilor.” – a declarat Cristian Buican.