Interviu cu Florinel Constantinescu, primarul orașului Călimănești, județul Vâlcea
Ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la finalul acestui mandat?
Noi ne-am propus să finalizăm tot ce am început și să demarăm alte investiții noi. Credința în succesul proiectelor noastre, determinarea de a le duce la bun sfârșit și mulțumirea că poți fi de ajutor comunității au fost, de fiecare dată, suficiente ca să izbutim. Și, dacă facem o retrospectivă a anilor trecuți, vedem că am reușit să finalizăm proiecte mari care înseamnă condiții mai bune de viață și de trai în localitatea noastră. Misiunea noastră este de a construi și dezvolta orașul de mâine.
Ce proiecte au fost demarate în perioada 2021 – 2022 sau au fost implementate în totalitate până în prezent?
Eu și echipa mea suntem suficient de experimentați pentru a face ca lucrurile să meargă ceva mai repede decât în trecut. Am reușit să deschidem și să finalizăm multe proiecte care stau la baza aspectului general al stațiunii noastre. Prin atragerea de fonduri nerambursabile avem străzi moderne și sute de locuri de parcare în plus de la un an la altul, iluminat modern, clădiri publice reabilitate termic, zone de relaxare etc.. Multe alte investiții au fost realizate din bugetul local. Toate acestea vorbesc și despre expertiza pe care am câștigat-o în compunerea și în derularea proiectelor cu sprijin financiar național și european.
O componentă importantă a proiectelor noastre este și infrastructura socială: educație, sănătate şi toate celelalte funcțiuni atât de necesare în viața unei comunități. Dacă ar fi să vorbesc punctual de proiecte demarate în 2021-2022, printre ele se numără unul de anvergură, la finalul căruia orașul Călimănești va avea o casă de cultură modernă, un centru cultural și recreativ, un centru multifuncțional, o nouă școală modernizată și reabilitată termic, precum și alte străzi reabilitate. Au început și lucrările la Piața Centrală, proiect care va întregi eforturile de modernizare a localității.
Ce investiții locale veți prioritiza cu bugetele disponibile prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny?
Toate proiectele sunt importante pentru comunitate și toate sunt prioritare pentru noi. Proiectele depuse prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny vor aduce un plus de valoare orașului Călimănești. Se vor realiza extindere, reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă potabilă și canalizare, vom extinde rețeaua de gaze existentă și vom moderniza alte străzi din localitate. Nu facem decât să echilibrăm efortul de modernizare pe care îl facem la nivelul întregii localități.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că investițiile din cadrul PNRR care sunt accesibile UAT-urilor însumează mai mult de 10 miliarde de euro. Ce investiții locale plănuiți să finanțați prin PNRR?
Avem deja proiecte finanțate și în derulare prin PNNR, avem proiecte depuse pentru finanțare și nu ne oprim aici. Vom depune în continuare proiecte în cadrul tuturor liniilor de finanțare deschise pentru UAT-uri. Derulăm cu fonduri prin PNNR proiecte privind reabilitări de clădiri publice, modernizări de monumente istorice și de zone cu potențial de dezvoltare. Ne dorim să accesăm și proiecte prin care să oferim cetățenilor și mai multe servicii on-line. Vrem ca, pe acest palier al digitalizării, să modernizăm și activitatea administrației locale și să avansăm în conceptul de oraș inteligent. Un oraș smart înseamnă un oraș centrat pe nevoile și aspirațiile oamenilor.
Care sunt punctele forte ale localității dumneavoastră? Ce avantaje competitive are localitatea dumneavoastră și ce puncte forte doriți să maximizați în acest mandat?
Orașul Călimănești are marele atuu, acela de a fi amplasat în centrul țării, pe traseul de legătură între Oltenia și Transilvania. Localitatea are istorie, tradiție, patrimoniu, resurse antropice și condiții climatice favorabile turismului de sănătate și pentru sport. Însă, marea avuție a localității o reprezintă oamenii care locuiesc în Călimănești. Fără răbdarea și sprijinul lor nu am fi reușit nimic.
Dezvoltarea și modernizarea stațiunii s-a făcut prin ei și cu ei și, bineînțeles, cu aportul zecilor și sutelor de mii de turiști care au depășit, în ultimii ani, cu prezența lor, capacitatea de găzduire a localității. Oamenii care locuiesc aici, investitorii care au dezvoltat capacitatea de cazare și posibilitățile de agrement, și, nu în ultimul rând, turișii, sunt punctele forte ale localității noastre. Echipa primăriei a adăugat proiectele de dezvoltare implementate cu succes și va continua pe acest plan.
Cum vă propuneți să susțineți mediul de afaceri local? Ce facilități oferă administrația locală mediului de afaceri?
Cei care fac investiții în stațiunea noastră sunt adevărații stâlpi ai comunității. Banii și proiectele lor contribuie la creșterea numărului de locuri de muncă, la creșterea capacității locale de a primi turiști, la creșterea sumei totale încasate prin taxe locale și investite apoi în lucrări publice. Și așa mai departe. Noi avem această atitudine față de investitori și o cultivăm prin tot ceea ce facem.
Ca primar, am urmărit cu mare atenție ca instituția pe care o conduc să sprijine cutezanța lor investițională. În plus, așa cum vă spuneam, suntem noi înșine interesați să creăm noi oportunități pentru investitori. Ca administratori ai întregii localități, ne îndreptăm atenția spre toate zonele, pentru că fiecare zonă este la fel de importantă pentru viitorul stațiunii.