Investiții în trecut, prezent și viitor din partea Aurorei Măgura în comuna sa, Popești – Vâlcea
Despre primarul Aurora Măgura nu putem spune decât că și-a dovedit de-a lungul anilor dedicarea și perseverența în ceea ce privește comuna sa. De asemenea, pe lângă administrația publică demnă de laude, doamna primar se poate lăuda și cu numeroase realizări importante, obținerea de finanțări și punerea în practică a unor proiecte importante pentru comunitate și nu numai.
La momentul actual, în comuna Popești sunt mai multe proiecte active. Unul dintre proiectele principale în desfășurare este modernizarea drumurilor de interes local în comună, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.
De altfel, au fost montate peste 400 de lămpi cu LED pe drumurile principale ale comunei, iar un alt proiect urmărește achiziționarea a câteva sute de lămpi similare, și pentru restul comunei.
Alte proiecte, incluse în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost semnate, vizând instalarea de panouri fotovoltaice la sediul primăriei și la căminul cultural din Popești.