La jumătatea lunii august va avea loc festivalul „Florile Govorei”!

Florile Govorei

Luna aceasta, în orașul Băile Govora va avea loc renumitul festival „Florile Govorei”, un festival cu o tradiție de peste jumătate de secol! Această ediție a ajuns deja la numărul 52 și se anunță o distracție de zile mari!

Festivalul va avea loc în perioada 13-14 august. Acesta nu are ca scop doar distracția și voia bună, ci și promovarea orașului, fiind așteptate persoane din mai multe colțuri ale țării să petreacă împreună la Govora. Primarul Mihai Mateescu este convins că prin acest festival se va atrage un număr mare de turiști în oraș, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată.

Autoritățile locale își doresc ca Govora să devină un punct turistic important pe harta României, mai ales că în spatele acestei stațiuni se află adevărate legende și momente istorice importante.

Cei care aleg să își petreacă weekendul de la jumătatea lunii august petrecând la festivalul de la Govora, vor avea parte de o mulțime de surprize și activități distractive, atât pentru cei mici cât şi pentru cei mai, care vor anima întreaga atmosferă a festivalului! Urmează ca în scurt timp primăria să anunțe care sunt artiștii ce vor urca pe scena din Govora și programul complet al festivităţilor.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *