Localitatea Făurești, din județul Vâlcea urmează să aibă o nouă înfățișare

Edilul din Făurești, judeţul Vâlcea, Marian Irimia, își dorește să facă din localitatea pe care o conduce una dintre cele mai frumoase și moderne din judeţ. De altfel, acesta își dorește să ofere cetățenilor săi tot confortul și facilitățile posibile. Așadar, nu a stat prea mult pe gânduri și a trecut la treabă, propunând o serie de proiecte ce urmează să facă din Făureşti una dintre comunele de top din Râmnicu Vâlcea.
Care sunt proiectele de investiții propuse?
- – Modernizarea străzilor prin metode alternative;
- – Extinderea sistemului de alimentare cu apă și extinderea sistemului de canalizare menajeră – prin acest proiect se dorește ca un număr cât mai mare de cetățeni să beneficieze de cele două sisteme;
- – eficientizarea sistemului de încălzire la școala cu clasele I-VIII din comuna Făurești. Proiectul constă în: montarea unei pompe de căldură de 2×56 kw și a unei centrale electrice fotovoltaice de 20 kw;
- – Controlarea integrată a poluării cu nutrient, în acest sens, urmează să se construiască o platforma comunală de depozitare și manipulare a gunoiului de grajd;
- – înființarea unei rețele de distribuție de gaze naturale;
- – implementarea unui sistem de supraveghere video;
- – lucrări de reparații și modernizare la dispensarul din comună;
- – modernizarea iluminatului public – montarea unor lămpi led;
- – finanțări pentru Îmbunătățirea drumurilor de interes local, clasate ca fiind drumuri comunale (DC);
- – construirea unui câmp cu panouri fotovoltaice;