Primăria Buneşti face apel la cetăţeni să coopereze în vederea recensământului
Primarul comunei vâlcene Buneşti a lansat un apel public pe pagina sa de Facebook în care îndeamnă localnicii să coopereze pentru recensământul care se desfăşoară la nivel naţional. Este foarte important pentru fiecare comună să raporteze numărul cât mai exact de locuitori deoarece multe fonduri depind de câţi oameni trăiesc în localitatea respectivă.
„Primăria comunei Bunești, judeţul Vâlcea, face apel către toţi locuitorii care au reședința obișnuită în localitatea noastră, să coopereze în vederea efectuării Recensământului populaţiei şi locuinţei.
„Reședință obișnuită reprezintă locul în care o persoană își petrece în mod normal perioada de odihnă zilnică, independent de absențele temporare în scopul recreerii, al vacanței, al vizitelor la prieteni și rude, al afacerilor, al tratamentului medical sau al pelerinajelor religioase.”
Subliniem faptul că anumite finanţări europene şi guvernamentale sunt obţinute în raport cu populația unei anumite zone sau localităţi ceea ce înseamnă că Unităţile Administrativ Teritoriale pot primi fonduri în funcție de populația rezidentă, care este calculată cu ocazia recensământului. Primăria poate primi finanţări europene şi/sau guvernamentale şi poate accesa mai multe proiecte dacă toți locuitorii comunei cooperează şi declară în mod corect toţi membrii gospodăriei.
Prin completarea corespunzătoare a Recensământului vom figura cu un număr corect de locuitori si vom putea obţine punctaj semnificativ la depunerea proiectelor spre finanţare.
Totodată, aducem la cunoştinţă că refuzul cetățenilor să ofere informaţiile prevăzute în chestionarul de recensământ sau furnizarea datelor incomplete ori eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenţie care poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 și 3.000 lei, conform OUG 19/2020.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”
Se arată în comunicatul transmis de Primarul Viorel Radi