Primăria Câineni continuă lucrările pe situații de urgență

Administrația comunei Câineni, județul Vâlcea, a luat o hotărâre foarte importantă pentru două sate din localitate, mai exact, satele Robești și Câinenii Mari. Pentru a încerca să prevină viitoare calamități în comună, primăria a dispus efectuarea unor lucrări de punere în siguranță a obiectivelor ce au fost afectate în anul 2021.

Prin aceste lucrări se dorește împiedicarea apariției de noi daune provocate de evenimente extreme din punct de vedere meteorologic şi natural. Proiectul este unul foarte important pentru localnici şi finalizarea acestuia va crește siguranța şi liniștea celor care locuiesc în zonă, dar nu numai.

Sub îndrumarea autorităților, o echipă bine pregătită a depus eforturi pentru ca acest proiect să fie finalizat în timp cât mai scurt, iar muncitorii au construit un dren de captare a apei de la Robești și Câinenii Mari pentru ca cetățenii din satele să nu se mai confrunte cu astfel de probleme din cauza calamităților naturale.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *