S-a deschis sezonul de schi la Voineasa!
Pârtia de schi de pe Transalpina a fost în sfârșit deschisă, spre bucuria celor care sunt iubitori ai sporturilor de iarnă. Astfel, cei care își doresc să își petreacă sărbătorile de iarnă la munte o pot face la Voineasa, începând cu 16 decembrie, atunci când se va deschide oficial sezonul de schi 2022-2023.
La momentul actual, pârtia este perfectă pentru sporturile de iarnă. Iar autoritățile își doresc să o mențină funcțională chiar până în luna mai, cu ajutorul tunurilor de zăpadă.
Dacă ai dubii în ceea ce privește o vacanță în Voineasa, trebuie să știi că această pârtie este numărul 1 din România ca destinație de vacanță pe timp de iarnă, dar și unul dintre cele mai moderne domenii schiabile din România. În plus, peisajele din zonă sunt parcă desprinse din povești. O vacanță aici este un adevărat vis!