Un şofer a cumpărat 1000 l de motorină într-un bazin care apoi s-a răsturnat pe şosea, la ieşirea din benzinărie!

Efectele „goanei după carburant” nu au întârziat să apară. Joi, 9 martie, în urma unui zvon conform căruia prețul carburantului va crește brusc la 10 lei/litru peste noapte, benzinăriile din toată țara au fost luate cu asalt de persoane care voiau să-și facă provizii.

Nu vorbim despre un simplu plin de rezervor, ci de mii de litrii cumpărați. Românii au fost inventivi, pe internet au apărut tot felul de imagini, care mai de care mai uimitoare. Din dorința de a cumpăra o cantitate cât mai mare de combustibil, românii au fost inventivi și s-au descurcat cum au putut. Unii cu canistre și bidoane, alții cu damigene și saci de plastic (da, asta chiar s-a întâmplat).

Speriat de eventuala creștere a prețului la carburant, un bărbat a venit la o benzinărie din Tecuci cu un autovehicul carosat, pe platforma din spate aflându-se rezervorul din plastic cu capacitate de 1.000 de litri.

Șoferul a umplut rezervorul, însă acesta nu a fost foarte bine fixat în cabina mașinii, făcând astfel ca în momentul în care bărbatul a virat să iasă din benzinărie, bazinul cu motorină s-a răsturnat pe șosea.

La fața locului s-a deplasat o echipă de inspectori ai Departamentului de Prevenire Incendii. Urmează să fie aplicate sancțiuni atât benzinăriei cât şi proprietarului autovehiculului, întrucât motorina a fost încărcată într-un recipient neomologat.

Au existat și cazuri în care, din disperare, oamenii au găsit și alte soluții, și mai neobișnuite de a transporta o cantitate mare de carburant. La Arad de exemplu, un șofer cu dubă a deschis ușile din spate și a încărcat motorină în tomberoane de gunoi.

Sursa: libertatea.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *