Balciul anual de la Dănicei: Un eveniment așteptat cu nerăbdare de localnici
Joi, 25 Mai, sunt două mari sărbători – Înălțarea Domnului şi Ziua Eroilor, iar cu această ocazie atmosfera de sărbătoare va cuprinde comuna Dănicei și localitățile învecinate, datorită unui eveniment cu o tradiție îndelungată în zonă: Balciul anual de la Dănicei. Aceasta nu este doar o simplă sărbătoare, ci și un prilej de reîntâlnire pentru familiile și prietenii din comunitate.
Locația aleasă pentru această manifestare tradițională, satul Dealu Launele, va deveni centrul atenției în această zi specială. Oamenii din toate colțurile comunei Dănicei și din localitățile învecinate se adună pentru a participa la această festivitate. Cu toții se vor bucura de o gamă variată de activități, inclusiv jocuri și divertisment tradițional.
Cu această ocazie, Primăria şi Consiliul Local au pregătit inclusiv un spectacol artistic unde interepreţi de muzică populară vor întreţine atmosfera de sărbătoare. Printre ei se numără Dorina METE, Emiila DOROBANTU, Marius MĂGUREANU şi Costel DAVID.