Comuna Zătreni – multiple proiecte depuse la CNI

Edilul comunei Zătreni, Lițoiu Constantin, are o dorință arzătoare de a face din comuna lui una cât mai modernă, mai frumoasă și mai dezvoltată. Acesta a depus la CNI numeroase proiecte ce au ca scop dezvoltarea comunei, atât din punct de vedere al infrastructurii, a facilităților destinate cetățenilor, a educației și sănătății și nu numai!

În afară de proiectele de infrastructură pe care le-am menționat într-un articol anterior, Primăria Zătreni a depus la CNI și o serie de proiecte ce vizează mai multe domenii de interes ce se doresc dezvoltate.

Iată care sunt celelalte proiecte ce se află pe lista de așteptare a CNI:

– Reabilitarea, modernizarea și dotarea sediului administrativ – Conducerea Primăriei își dorește ca Sediul Administrativ din Zătreni să fie reabilitat, modernizat și dotat cu toate cele necesare.

– Realizarea unui puț forat de mare adâncime, mai exact, o adâncime de 250 m. Pe lângă acest puț, în proiect sunt incluse și construirea unei stații de tratare și a uneia de pompare a apei în comună.

– Construirea unei săli de sport în comună – sportul este un element esențial în viețile noastre, iar copiii trebuie să știe asta. Pentru a deprinde obiceiuri sănătoase pe viitor trebuie să se obișnuiască cu sportul de mici. Acesta este și scopul sălii de sport, de a motiva copiii și de a-i susține către lumea sportului.

– Construirea unui nou dispensar uman și dotarea acestuia, în comuna Zătreni. Primarul acordă o atenție deosebită și sănătății, și mai ales cetățenilor ce au nevoie de sprijin și de condiții optime. Construcția unui nou dispensar, modern, dotat și igienic va aduce un plus de valoare considerabil comunei, iar cetățenii vor avea și ei beneficii numeroase.

– Construirea unei creșe în comună. Un alt proiect depus la CNI este cel ce privește construcția unei creșe cu o capacitate de maxim 4 grupe (40 de copii).

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *