Lucrări în derulare în comuna Lungești, judeţul Vâlcea
O mulțime de proiecte au fost realizate sau urmează să fie duse la bun sfârșit în comuna Lungești, județul Vâlcea. Autoritățile profită de fiecare ocazie pe care o au pentru a dezvolta comuna și de a adăuga noi proiecte pe lista reușitelor.
În momentul de faţă, în comuna Lungeşti se află în derulare o lucrare foarte importantă ce are drept scop ajutorarea persoanelor în vârstă care nu se mai pot descurca pe cont propriu. Este vorba despre un Centru de Azil, iar lucrările sunt în proporție de 50%. Acest Centru de Azil se află în satul Fumureni din comuna Lungeşti, judeţul Vâlcea.
Pentru copiii din comună primăria are în derulare lucrări pentru finalizarea unei grădinițe cu program prelungit. Lucrările de la grădiniţă se află în grafic şi procentul de finalizare este de aproximativ 50-60%.
Pe lângă proiectele ce se află în curs de finalizare, comuna se poate mândri și cu proiecte deja finalizate şi date în folosinţă. Unul dintre proiectele care au fost recepţionate face referire la iluminatul public unde au fost montate 300 de lămpi. De altfel, primăria intenţionează să mai monteze încă 500 de lămpi în viitorul apropiat.