Nor toxic venit din Ucraina, cât de periculos este pentru populație?
Există posibilitatea ca norul toxic din Ucraina să se îndrepte spre România. Meteorologii anunţă că vântul va sufla cu putere în următoarele două zile şi va sufla din direcţia vest, sud-vest, în concluzie, nu este exclus ca norul toxic din Ucraina să ajungă pe teritoriul României.
ANPM transmite că nu sunt motive de îngrijorare, chiar dacă norul va ajunge la noi, se va dispersa foarte repede și nu va crea probleme. Dacă vor exista condiții meteo de calm atmosferic sau nefavorabile, precum ploaia, atunci norul va crea probleme de sănătate oamenilor.
Cum ne afectează norul toxic sănătatea?
Iată ce afirmă specialiștii: „Măsurători se fac la fiecare oră, în fiecare zi, pentru că asta este normalitatea la Agenaţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi în reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului. Nu e nimic schimbat, dar nici nu am văzut nişte analize mai detaliate asupra particulelor duse de vânt, că noi vorbim de acele particule care sunt de câteva ori mai subţiri, mai mici, decât grosimea firului de păr, dar ele sunt ca nişte transportoare.
De aceste particule se pot lipi metale grele, diferite substanţe, puternic toxice pentru mediu şi pentru noi oamenii. Ceea ce este de remarcat este faptul că vântul are o direcţie dinspre nord-est către sud-vest, dar concentraţia mare de curent, de aer cu particule se va revărsa peste Marea Neagră. Parea de est a Ucrainei va fi măturată de diferiţi curenţi de aer în următoarele 7-8 zile, dar acestea vor avea o direcţie preponderentă spre Marea Neagră şi doar adiacent vor atinge Republica Moldova şi estul ţării noastre.”
De ce norul este mai periculos dacă plouă?
„Pentru că particulele purtate la înălţimi vor fi în momentul acela trimise direct către sol. Cea mai mare poluare poate nu este una atmosferică în momentul de faţă în Ucraina, ci este o poluare a solului şi a apelor şi asta ridică probleme majore pentru noi, dar şi pentru Europa, pentru că Ucraina este un furnizor de hrană, de cereale, iar metalele grele vor fi înglobate în sol şi din sol vor trece prin creşterea plantelor în seminţe, iar seminţele: grâu, orz, ovăz, floarea-soarelului, porumb vor fi vândute apoi pe piaţă.
În momentul de faţă nu am avut ploi consistente. Acest praf rămâne pe suprafaţa solulului şi praful poate fi purtat de vânt şi în următoarele luni. Noi nu putem interveni pe un teritoriu străin, asta este clar şi vom fi la mila curenţilor de aer. Momentan, curenţii de aer curăţă cumva aerul şi trimit aceste particule către Marea Neagră.”
Sursa: antena3.ro