Planul de investiţii al primarului comunei Mateeşti, Cosmin Anghelescu
Primarul comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, Cosmin Anghelescu, pune un accent deosebit anul acesta pe investiţiile din învăţământ. Edilul a elaborat un plan de lucru împreună cu echipa sa de la primăria Mateeşti pentru o serie de investiţii care urmează să se desfăşoare în localitate anul acesta. După doi ani plini de provocări pentru elevi, primarul Cosmin Anghelescu vrea să acorde o atenţie sporită copiilor din comună şi va continua atât programul „Primul ghiozdan pentru elevii din clasa I” cât şi oferirea de burse de merit şi burse sociale. Mai mult, programul care prevede biciclete gratuite pentru elevii care încep clasa VII-a va fi, de asemenea, continuat.
Anul acesta, primăria Mateeşti are în plan construirea gardului şcolii Turceşti şi finanţarea proiectării complexului sportiv Mateeşti. Deoarece sportul şi cultura sunt două elemente foarte importante într-o comunitate, primăria condusă de Cosmin Anghelescu va oferi susţinere ansamblului folcloric local, dar şi echipei de fotbal din comună, Viitorul Mateeşti.
În altă ordine de idei, primarul nu îi uită nici pe cei mai vulnerabili din comună şi a prevăzut în bugetul local cheltuieli pentru acordarea de indemnizaţii pentru persoanele cu handicap grav, ajutoare de încălzire sau ajutoare în caz de necesitate. De asemenea, pe parcursul anului vor fi oferite tichete de grădiniță și stimulente financiare pentru femeile din localitate care vor naște în anul 2022, tinerii care se căsătoresc în localitate, tinerii care împlinesc 18 ani și cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Lucrările de infrastructură nu vor fi nici ele neglijate, în acest sens fiind în plan o serie de investiţii deloc neglijabile. Se doreşte realizarea de poduri „La Honcioiu” şi „Titi Negrea”, reabilitarea podurilor „La Iriștea”, „La Anghelești”, „La Enciu” şi „La Iriza”. Apoi, în planul de modernizare a comunei Mateeşti se află extinderea rețelei de canalizare, modernizarea străzilor şi drumurilor de interes local, refacerea podului în punctul Vlăduţeşti. Se vor efectua şi lucrări de reparaţii străzi în comuna Mateeşti, precum: Iristea-Ogoare, Ilea – Pâlseşti și Meia în punctul la Pădurețu.
Nici locuitorii din satul Turcești nu vor fi uitaţi anul acesta, ei vor avea parte de reabilitarea rețelei de alimentare cu apă.
Cum spuneam anterior, sportul este un punct important pentru comunitate, astfel că primarul are în plan ca în satul Mateești să se realizeze şi doteze o bază sportivă, sală de sport și teren multifuncțional.
Sursa: evenimentvalcean.ro