Popești: Se va extinde rețeaua de canalizare pe strada Linie Sat

Popești

La finalul lui 2023, în comuna vâlceană Popești s-a aprobat extinderea rețelei de canalizare în satele Urşi şi Popeşti, pe strada Linie sat. Cheltuielile pentru executarea lucrărilor de branşare la reţeaua de canalizare la imobilele din satele Urşi şi Popeşti aflate pe strada Linie sat, din comuna Popeşti s-au efectuat din bugetul local, în conformitate cu dispoziţiile legale, până la limitele de proprietate ale gospodăriilor.

Mai apoi, Consiliul Local a hotărât implementarea proiectului „Lucrări de amenajare exterioară şil dotare cămin cultural – comuna Popeşti, judeţul Vâlcea”, în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

De asemenea, tot anul trecut, însă în vară, în comuna Popești a început procesul de asfaltare a drumurilor locale, un proiect finanțat prin „Anghel Saligny”, drumuri care vor fi prevăzute cu rigole și accese către proprietăți.

Primărița Aurora Măgura are însă planuri mari pentru comuna sa, astfel, prin Anghel Saligny, aceasta va realiza proiectul „Modernizare infrastructură rutieră de interes local în comuna Popești, județul Vâlcea”, ce are o valoare de 14,5 milioane de lei.

În luna iulie 2023, Consiliul local al comunei Popești a adoptat documentația tehnico-economică, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Eficiență energetică la Primăria comunei Popesti, sat Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea”, pentru finanțare prin PNRR, Componenta 10 – Fondul local. Tot anul trecut, primarul localității Popești, Aurora Măgura, a semnat contractul de finanțare prin AFM privind modernizarea iluminatului public, valoarea proiectului fiind de 1 milion de lei.

Pe scurt, despre comuna Popești din Vâlcea putem spune nu doar că are planuri mari, ci sunt și puse în aplicare, iar rezultatele nu întârzie să apară.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *