Se anunţă o criză de medici de familie în Vâlcea
Casa de Sănătate (CAS) Vâlcea, a dezbătut zilele trecute problema lipsei de personal în cazul medicilor de familie din județ. Multe comune nu au cabinete medicale, prin urmare, nici medici. Directorul Alin Voiculeț nu a rămas indiferent la situație. El le-a cerut primarilor sa se implice activ în rezolvarea acestei probleme și să atragă medicii la sate.
Cel mai mare impact al problemei se reflectă în mediul rural, acolo mulți cetățeni nu au asigurări de sănătate iar încasările cabinetelor sunt mici. Directorul Voiculeț este de părere că edilii le pot asigura cadrelor medicale facilități pentru a-i determina să își deschidă puncte de lucru în comune. Prin aceste demersuri, primarii ar da o mână de ajutor persoanelor care sunt nevoite sa meargă kilometri întregi în localități limitrofe pentru a avea acces la servicii medicale, dar și la farmacii.
Alin Voiculeț, directorul CAS Vâlcea a declarat: “Înregistrăm în acest moment patru localităţi – Titeşti, Runcu, Stăneşti, Ghioroiu, unde accesul la servicii medicale este foarte greu. În aceste localităţi nu există cabinet medical în contract cu instituţia noastră. De asemenea, avem 6 localităţi – Boişoara, Racoviţa, Goleşti, Lăpuşata Lăcusteni şi Făureşti, unde există în contract cu instituţia noastră puncte de lucru ale unor medici de familie din alte localităţi. Avem 12 localităţi unde accesul populaţiei la medicamente compensate şi gratuite se face în localităţile limitrofe.
Înregistrăm trei localităţi din judeţ, Titeşti, Runcu şi Stăneşti unde nu există nici medic de familie, nici farmacie, punct de lucru farmaceutic în contract cu instituţia noastră. Primarii din aceste localităţi ar trebui să se aplece cu atenţie mult mai mare asupra acestui aspect , fiind unul esenţial din punctul nostru de vedere , pentru asigurarea sănătăţii populaţiei în comunităţile pe care ei le conduc. După spitale, poate cel mai important punct de asistenţă medicală îl reprezintă medicina de familie , profesioniştii din acest domeniu fiind şi în anul 2021 în linia întâi a luptei împotriva pandemiei Covid”.
Mai mult de jumătate din medicii din Vâlcea au peste 60 de ani
Un factor problematic îl reprezintă și vârsta la care sunt mai mult de jumătate dintre medicii de familie. Peste 68% dintre aceștia au peste 60 de ani. Asta va duce peste câțiva ani, când va exista o pensionare în masă, la un deficit extraordinar de mare. Este un domeniu față de care tinerii rezidenți și medici din România arată tot mai puțin interes. Aceștia preferă să rămână în orașele mari, unde au mai multe avantaje și beneficii.
Voiculeț a declarat și: „Medicii de familie au desfăşurat anul trecut activitatea curentă în cadrul cabinetelor medical, activitate de vaccinare, activitate de monitorizare a pacienţilor COVID. Avem un adevărat corp de profesionişti al medicilor de familie, dar, după cum se poate observa, viitorul nu sună bine deloc. Înregistrăm peste 68% din medicii de familie în grupa de +60 de ani, aşa că se poate constata o îmbătrânire a acestui corp de profesionişti.
Ritmul în care se intră ca medic nou în asistenţa medicală primară este extrem de lent, în acest moment dezechilibrul major între numărul potenţialilor intraţi în sistem şi viitoarele ieşiri. Ce consecinţe ar fi din punctul nostru de vedere? Creşterea numărului de zone neacoperite din punctul de vedere al asistenţei medicale acordate de către medicii de familie, zone cu acces greu, dificil şi chiar deloc la servicii medicale şi o scădere a actului medical, având în vedere faptul că tot mai mulţi asiguraţi vor fi înscrişi pe listele puţinilor medici rămaşi în sistem.”
Sursa: gazetavalceana.ro